Beauty

Noile produse descoperite de la Ivatherm

Acum ceva timp am descoperit câteva produse de la Ivatherm care m-au surprins într-un mod foarte plăcut, iar astăzi vreau să vi le prezint și vouă.

Mi-am exprimat mulțumirea de multe ori cu privire la produsele Ivatherm și totuși, cu fiecare produs pe care-l descopăr, convingerea mea este tot mai puternică legată de faptul că produsele Ivatherm sunt minunate.

Expunerea la soare ne aduce un bronz frumos, însă ne aduce și lucruri negative. Un aspect deranjant este hiperpigmentarea. Eu nu am fost foarte afectată de această problemă, însă am avut câteva pete cauzate de expunerea îndelungată la soare, iar cu ajutorul serului și cremei IVAWHITE de la Ivatherm am scăpat ca prin minune de ele.

Produsele pe care urmează să le prezint pe scurt astăzi sunt: IVAWHITE serul depigmentant intensiv pentru piele sensibilă, tot din aceeași gamă – crema depigmentantă pentru piele sensibilă și Sunlight dry touch – protecție solară foarte ridicată SPF 50+.

Serul are capacitatea de a depigmenta, uniformiza și îmbunătăți strălucirea tenului. Acesta stimulează dispariția petelor hiperpigmentare, dar și previne reapariția acestora.

Pentru rezultate optime, se recomandă aplicarea acestui ser timp de cel puțin 56 de zile, pe față, gât și mâini, atât dimineața, cât și seara.

Crema depigmentantă albește, crește luminozitatea, și desigur, depigmentează pielea. La fel ca serul prezentat puțin mai sus, crema corectează și previne hiperpigmentarea.

Se aplică dimineața și seara și se recomandă să se asocieze cu serul depigmentant IVAWHITE, pentru a vă bucura de rezultatele mult dorite.

Acesta este produsul pe care abia aștept să-l folosesc după ce va trece această perioadă în care ne aflăm. Sper ca în vară, totul să fie bine și să ne bucurăm de plimbări prin parc sau de o vacanță la mare. Și pentru că trebuie să ne protejăm de razele soarelui, acest produs este perfect, mai ales că oferă o protecție solară foarte ridicată SPF 50+.

Protecția solară Sunlight dry touch este potrivită pentru pielea sensibilă mixtă sau grasă și este ideală dacă trebuie să vă expuneți o perioadă îndelungată la soare, astfel veți evita arsurile, dar și hiperpigmentarea.

Produsul are o o textură nelipicioasă, este rezistent la apă și nu lasă urme albe.

Ai încercat produsele Ivatherm? Care este produsul preferat?

Cu drag,
Alexandra

23 de gânduri despre „Noile produse descoperite de la Ivatherm”

  1. Folosesc si eu gama Ivawhite contra petelor de pe ten.Aplic intai serul doar pe pete,las putin timp sa se usuce,dupa care aplic crema pe toata fata.Nu sunt sigura daca procedez corect.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la bookslovers12 Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.