Beauty

Noile produse descoperite de la Ivatherm

Acum ceva timp am descoperit câteva produse de la Ivatherm care m-au surprins într-un mod foarte plăcut, iar astăzi vreau să vi le prezint și vouă.

Mi-am exprimat mulțumirea de multe ori cu privire la produsele Ivatherm și totuși, cu fiecare produs pe care-l descopăr, convingerea mea este tot mai puternică legată de faptul că produsele Ivatherm sunt minunate.

Expunerea la soare ne aduce un bronz frumos, însă ne aduce și lucruri negative. Un aspect deranjant este hiperpigmentarea. Eu nu am fost foarte afectată de această problemă, însă am avut câteva pete cauzate de expunerea îndelungată la soare, iar cu ajutorul serului și cremei IVAWHITE de la Ivatherm am scăpat ca prin minune de ele.

Produsele pe care urmează să le prezint pe scurt astăzi sunt: IVAWHITE serul depigmentant intensiv pentru piele sensibilă, tot din aceeași gamă – crema depigmentantă pentru piele sensibilă și Sunlight dry touch – protecție solară foarte ridicată SPF 50+.

Serul are capacitatea de a depigmenta, uniformiza și îmbunătăți strălucirea tenului. Acesta stimulează dispariția petelor hiperpigmentare, dar și previne reapariția acestora.

Pentru rezultate optime, se recomandă aplicarea acestui ser timp de cel puțin 56 de zile, pe față, gât și mâini, atât dimineața, cât și seara.

Crema depigmentantă albește, crește luminozitatea, și desigur, depigmentează pielea. La fel ca serul prezentat puțin mai sus, crema corectează și previne hiperpigmentarea.

Se aplică dimineața și seara și se recomandă să se asocieze cu serul depigmentant IVAWHITE, pentru a vă bucura de rezultatele mult dorite. Citește în continuare „Noile produse descoperite de la Ivatherm”

Beauty

Produse de make-up – Gerovital Beauty

Cele care mă urmăriți pe Instagram, v-ați obișnuit deja cu stilul meu, din toate punctele de vedere. Pentru cele care încă nu mă cunosc foarte bine, vă spun că sunt o persoană care tinde spre simplitate, în toate formele ei.

Exact, un machiaj simplu mă reprezintă cel mai bine. Atunci când vreau să îi dau un plus de valoare machiajului, apelez cu încredere la un ruj roșu, care mă scoate din orice încurcătură și îmi dă un boost de energie.

Azi vreau să vă vorbesc despre gama de produse Gerovital Beauty, produse care nu trebuie să lipsească din trusa de make-up.

În primul rând, vreau să vă povestesc despre rujul cremos cu acid hialuronic din această gamă.

Experiența mea cu acest ruj este una inedită. Nuanța (05 roșu corai) m-a cucerit din prima, iar în momentul în care am aplicat rujul pe buze, pentru a finaliza un machiaj simplu, natural, am spus „wow”.

Un machiaj banal devine un machiaj care evidențiază foarte bine zona buzelor. Cu un astfel de ruj, nu ai cum să treci neobservată la o petrecere.

Rujul îl găsiți disponibil în 18 nuanțe splendide.

În an doilea rând, kitul pentru sprâncene te ajută să ai niște sprâncene frumoase, la care toate fetele visează. Acest kit conține trei culori (una dintre ele fiind iluminator) și o pensulă dublă. Citește în continuare „Produse de make-up – Gerovital Beauty”

Beauty

Janvière Hair Serum

Azi am ales să vă prezint un produs foarte drag mie. Este vorba despre serul de păr JanvièreAcest ser este un produs natural, pentru abordarea blândă a creșterii și îngroșării firului de păr.

Ingredientele principale ale acestui ser sunt:

  • Extractul din rădăcină de maca previne căderea și întărește rădăcina și firul de păr;
  • Uleiul de ricin este ideal pentru stimularea creșterii părului, previne căderea și subțierea firului de păr și este bogat în nutrienți;
  • Uleiul de avocado este intens hidratant și este bogat în vitamine, în special complexul de vitamine B;
  • Vitamina E este esențială pentru ca părul să fie sănătos, des și rezistent.

Îmi place foarte mult acest ser pentru că este ușor de folosit.

Mai întâi, se aplică 4 pipete de ser pe scalp. Serul trebuie lăsat să acționeze timp de 30 de minute, după care se continuă cu rutina obișnuită de spălare a părului.

Pentru rezultate optime, acest ser trebuie folosit timp de 3 luni.

Am făcut și un scurt video pentru a vedea cât de ușor este de folosit serul pentru păr. Citește în continuare „Janvière Hair Serum”

Beauty

Din categoria: ultimele produse testate

Acum ceva timp am primit un colet cu produse pe care mi-am dorit să le testez. În colet am descoperit următoarele produse: Loțiunea pentru picioare Allga Med Labobell, Serul pentru Sprâncene Bonilash, Serul pentru Gene Bonilash, Balsamul de Buze SOS de la Femino Help și Booster-ul pentru Volumul Buzelor Lips Up.

Am testat toate aceste produse, mă declar mulțumită de ele și aș vrea să vă prezint pe scurt și vouă produsele.

Și picioarele tale merită să fie răsfățate…
Loțiunea pentru picioare Allga Med Labobell conține ulei natural de Pin de munte, care stimulează circulația la nivelul pielii și a țesutului conjuctiv (de exemplu în cazul celulitei). Loțiunea are un efect de relaxare pentru picioarele obosite și grele.
Loțiunea este perfectă dacă ai activități solicitante pe timpul zilei. Nu uita, atât dimineața, înainte de plecare, cât și seara după ce te-ai întors acasă, să-ți răsfeți picioarele masându-te cu această loțiune care-ți va deveni prietenă, după prima utilizare. O să simți diferența!

Datorită pensatului excesiv, din trecut, sprâncenele mele au avut de suferit. După folosirea serului, am observat o îmbunătățire a aspectului sprâncenelor, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure.
Serul pentru Sprâncene Bonilash ajută la creșterea și îndesirea sprâncenelor, previne căderea excesivă a acestora, conferă profunzime culorii naturale a sprâncenelor, hidratează și hrănește sprâncenele.

Serul pentru Gene Bonilash stimulează creșterea și alungirea firelor, îndesirea și îngroșarea acestora, dar și hrănește, hidratează și regenerează fibra firului.

Cele două seruri consider că sunt două produse bune, atâta timp cât am observat rezultate după doar câteva săptămâni de utilizare zilnică.

Sezonul rece și-a făcut apariția, iar de cele mai multe ori în acest sezon am problema buzelor uscate și crăpate.
Am găsit soluția acestei probleme. Este vorba despre Balsamul de Buze SOS de la Femino Help. Chiar dacă ai buzele crăpate, imediat după aplicarea balsamului de buze, vei observa o îmbunătățire a aspectului buzelor. Așa că pot să spun „Adio, buze uscate și crăpate!”.

Citește în continuare „Din categoria: ultimele produse testate”

Beauty

Noua gamă Tesori D’Oriente Thai Spa

Ai avut parte de o săptămână grea la muncă sau te simți stresată, fiindcă ai prea multe activități de făcut, zi de zi?! Cred că este timpul să te relaxezi și să te bucuri de un moment plin de răsfăț, numai și numai pentru tine.

Noua gamă Tesori D’Oriente Thai Spa este gama perfectă pentru a te bucura de un moment de liniște, de regăsire și de răsfăț.

Extractul de hibiscus și uleiul de tamanu sunt două ingrediente importante ale acestei game, care te vor ajuta să te relaxezi.

Pielea ta va iubi această gamă, pentru că ea va deveni catifelată și exotic parfumată. Citește în continuare „Noua gamă Tesori D’Oriente Thai Spa”

Beauty

Noile măști faciale Boys`n Berries

Azi vreau să vă fac cunoștință cu prietenele mele, măștile de față. Și nu orice măști de față, ci noile măști faciale Boys`n Berries – „Hello, New Me!”.

Sunt extrem de mulțumită de aceste măști, am încercat deja patru dintre ele, câte o mască din fiecare fel.

Masca de față cu mangosteen hidratează pielea, o regenerează și reduce inflamațiile. Cu ingrediente bogate în antioxidanți, mangosteen-ul este cel mai puternic din lume la acest capitol, îmbunătățește semnificativ textura pielii după doar o utilizare. Mai multe informații despre această mască găsiți aici.

Masca de față cu litchi oferă pielii hidratare intensă și un efect revigorant. Formula este îmbogățită și cu niacinamidă, un ingredient ce ajută la vindecarea semnelor, urmelor lăsate de acnee și ameliorarea poriilor vizibili. Această mască o găsiți aici.

Masca de față cu piersici conține o cantitate semnificativă de calciu, fosfor, magneziu, fier, zinc și potasiu, minerale esențiale ce luptă împotriva radicalilor liberi și încetinesc procesul de îmbătrânire a pielii. Niacinamida din interior ajută la ștergerea semnelor vizibile de pe ten și îl face mult mai fin. Masca o găsiți aici. Citește în continuare „Noile măști faciale Boys`n Berries”

Beauty

Cremă și mască cu canabidiol

Azi vreau să vă prezint două produse cu canabidiol, respectiv o mască hidratantă și detoxifiantă, pentru ten mixt și gras și o cremă hidratantă și detoxifiantă, tot pentru tenul mixt și gras. Aceste sunt produse potrivite tipului meu de ten și le puteți găsi și voi pe site-ul https://vegis.ro/, liderul de piață în comercializarea produselor organice și naturale din România.

Eu am tenul gras, în zona T (în special – zona frunții) și sensibil. Pe frunte mi-au apărut de ceva timp niște monstruleți, care parcă nu se mai dădeau duși de acolo. Produsele cu canabidiol mi-au fost de ajutor în acest sens, pentru că în urma utilizării acestora, am observat o îmbunătățire a aspectului tenului, iar coșurile dau semne de dispariție.

Aș dori să vă povestesc mai multe despre fiecare produs în parte, pentru a vă face o idee.

Așadar, Masca hidratantă și detoxifiantă este bogată în ingrediente active unice. Este un produs care are o formulă vegană pe bază de argilă, îmbunătățită cu vitamina B3 și ulei din semințe de cânepă, care hidratează foarte bine pielea.

CBD sau canabidiol este un component natural organic obținut ca extract din semințele de cânepă. CBD are efecte antiinflamatorii, antibacteriene și antiacnee, combate eficient problemele tenului cum ar fi imperfecțiunile, acneea, uscăciunea și roseața. Asigură protecția pielii împotriva stresului oxidativ și a impurităților.

Masca micșorează porii, reduce imperfecțiunile, are proprietăți detoxifiante și conferă un aspect curat și matifiat tenului.

Aceasta mască se utilizează regulat și se aplică pe față, ten și decolteu, timp de 15-20 de minute, după care se clătește cu apă călduță.

Masca o găsiți aici.

Crema hidratantă și detoxifiantă este perfectă pentru îngrijirea zilnică a tenului mixt și gras. Această cremă reduce imperfecțiunile tenului, micșorează porii, are efect detoxifiant și antiinflamator, reduce secreția de sebum și lasă pielea curată și matifiată. Crema mai conține și un complex antipoluare, oferindu-i pielii protecție împotriva poluării.

Crema se utilizează atât dimineața, cât și seara, pe pielea feței, gâtului și decolteului.

Citește în continuare „Cremă și mască cu canabidiol”

Beauty

B.U. Hidden Paradise

Pentru fiecare dintre noi, paradisul are un alt înțeles. Din punctul meu de vedere, paradisul înseamnă familie. Acolo unde este familia mea, eu mă consider în paradis, pentru că familia mea este totul pentru mine. Fiind lângă familie, am parte de liniștea existentă în paradis.

Azi vreau să vă prezint noile produse a celor de la B.U. România, care te duc instant cu gândul la vacanță, la liniște, la relaxare, te duc exact în paradis. Noua gamă este perfectă pentru acest sezon, fiindcă gândul încă ne este la vară, la vacanță, la mare, deși concediul a trecut.

Întreaga gamă Hidden Paradise este compusă din trei produse: Deodorant Body Spray, Deodorant Parfum și Apa de Toaletă.

Citește în continuare „B.U. Hidden Paradise”

Beauty

Rujuri lichide mate de la Farmasi

Abia anul acesta, prin luna mai, mi-am dat seama că rujul are importanța lui atunci când vine vorba de make-up. Nu am fost atrasă de rujuri, pentru că aveam impresia că nu îmi stă bine cu niciun ruj, însă am văzut diferanța în urma unui curs de automachiaj. Rujul face ca machiajul să fie complet, iar acum, de fiecare dată când mă machiez aplic o nuanță de ruj. Nuanțele mele preferate sunt cele deschise, naturale sau în nuanțe de roz.

Săptămâna trecută am primit un colet simpatic. Este vorba de 6 rujuri lichide mate de la Farmasi, cu o formulă nouă.

Până să vă povestesc despre rujurile primite, aș vrea să vă spun câteva detalii despre Farmasi.

În portofoliul Farmasi există o gamă largă de produse (peste 2000), de la îngrijire personală, la produse de make-up și chiar parfumuri. Există produse destinate femeilor, dar și produse destinate bărbaților. Farmasi oferă și o posibilitate de câștig, dacă doriți să deveniți Consultant Farmasi. Pentru a găsi detaliile necesare, trebuie doar să dați click aici.

Am numai lucruri bune de spus despre rujurile primite (de la stânga la dreapta, nuanța 05 Red Love, nuanța 204 Goddess, nuanța 08 Sunset Breeze, nuanța 206 Confident, nuanța 202 Candy și nuanța 01 Muave Pink).

Rujurile sunt perfect mate, miros extraordinar de bine și sunt rezistente. Există 15 nuanțe de rujuri lichide mate, pe care le puteți vedea dând aici.

La prima vedere m-au cucerit cele trei nuanțe (nuanța 01 Muave Pink, nuanța 202 Candy și nuanța 204 Goddess).


Citește în continuare „Rujuri lichide mate de la Farmasi”

Fashion

Preferatele mele, bulinele

Pentru stilul meu, bulinele nu vor fi niciodată demodate. Sunt atât de gingașe, jucăușe și pline de viață… și mă simt tare bine să port orice articol vestimentar care face parte din această „temă”.

Azi vreau să vă prezint o rochiță care m-a cucerit și m-a inspirat totodată, să fac niște fotografii care-mi sunt foarte dragi.

Minunata mea rochiță este de la KoModa. Este o rochiță îmbulinată, foarte lejeră, perfectă pentru zilele de vară.

ps: Rochița vine cu energie pozitivă la pachet și cu zâmbete. Citește în continuare „Preferatele mele, bulinele”

Fashion

Bucurați-vă de reducerile verii!

Azi vă aduc vești bune, dacă tot e weekend!

Pe site-ul https://www.dailyfashion.ro/ toate produsele sunt la reducere. Găsiți pe site haine de damă, de la rochii, până la jachete, costume de baie, pantaloni, fuste, cămăși etc.

Folosind codul alexa5 la orice comandă plasată pe site, mai obțineți încă 5% reducere.

Azi o să vă prezint o rochie lungă perfectă pentru vară, o rochie subțire, tip cămașă.

Citește în continuare „Bucurați-vă de reducerile verii!”