Lifestyle

14 Noiembrie – Ziua Luptei Împotriva Diabetului

Astăzi, 14 noiembrie, este Ziua Mondială a Diabetului Zaharat sau mai bine spus Ziua Luptei Împotriva Diabetului.

Federația Internațională a Diabetului și Organizația Mondială a Sănătății a creat această zi în anul 1991, pentru a-l omagia pe fiziologul şi farmacologul Frederick Banting (un premiant Nobel care a descoperit insulina) și pentru a găsi o rezolvare la problema diabetului zaharat, care a fost privit ca fiind o amenințare pentru sănătatea populației globului.

Există statistici care arată că un european consumă în medie peste 40 kg de zahăr pe an, în condițiile în care în anul 1960 era o medie de 4 kg de zahăr pe an. Doar în România, un milion de oameni sunt afectați de diabet, iar 2800 sunt copii, astfel țara noastră ocupă locul fruntaș în incidența cazurilor de diabet atât la adulți, cât și la copii.

Diabetul zaharat este considerat ca fiind și un mare factor de risc pentru formele severe de infecție cu COVID-19, însă riscul poate fi redus semnificativ dacă se menține o valoare a unei glicemii cât mai aproape de limitele normale.

Așa cum știm cu toții » prevenția este cel mai bun medicament. De aceea, este important să avem un stil de viață sănătos, cuprinzând o alimentație sănătoasă, bogată în fructe și legume proaspete, să avem o greutate ideală, să evităm viciile (fumatul), să dormim suficient, să alungăm orice urmă de stres și desigur, să facem sport (30 de minute pe zi de mers alert poate reduce riscul de diabet zaharat de tip 2, cu aproximativ 30-40%).

Toți mai avem câte o poftă de ceva bun, ceva dulce, însă există variante sănătoase, care nu ne afectează sănătatea. De exemplu: dulciurile fără zahăr, aditivi, arome, coloranți artificiali și coloranți sintetici de la Sweeteria. Citește în continuare „14 Noiembrie – Ziua Luptei Împotriva Diabetului”

Food

Redu riscul de cancer mâncând

Deși cancerul este o boală atât de cunoscută și răspândită, specialiștii încă nu au identificat o cauza certă pentru apariția acesteia. În România sunt înregistrați aproape 500,000 bolnavi de cancer la ora actuală, 150 dintre aceștia murind zilnic, conform Institutului Național de Sănătate Publică. Factorii de risc sunt multipli, de la genetică, la vârstă și până la elemente precum dietă și sedentarism. Este clar că nu deținem controlul integral asupra vieții noastre, dar sunt și aspecte care depind de noi și asupra cărora putem aduce modificări benefice. Diete miraculoase nu există, însă câteva obiceiuri sănătoase ne vor ajuta să reducem riscul dezvoltării acestei boli. 

Mișcarea regulată și dieta alimentară sunt cel mai la îndemână pentru a fi controlate prin gradul tău de determinare și implicare. Tu cât de des faci sport sau consumi alimente sănătoase?

1.Fructe şi legume proaspete

Fructele și legumele trebuie să fie nelipsite din alimentația zilnică. Este de preferat ca ele să fie proaspete și de sezon, pentru a fi siguri că au cât mai multe vitamine și nutrienți. Vedetele sunt cele cu proprietăți antioxidante, precum citricele, fructele de pădure, vinetele, broccoli sau legumele cu frunze de culoare verde-închis. 

O cercetare amplă publicată în Jurnalul Internațional de Epidemiologie în 2017, care include 95 de studii realizate pe 2 milioane de oameni, arată o asociere clară între consumul de fructe și legume și scăderea riscului de boli cardiovasculare și cancer. 

2.Alimente bogate în fibre

Un secret pentru a introduce în dietă cât mai multe fibre este să alegem varianta integrală în cazul făinii, orezului sau pastelor. De asemenea, leguminoasele precum lintea sau năutul reprezintă o sursă importantă de fibre. Acestea ajută sistemul digestiv și conduc la eliminarea toxinelor din organism. 

Un studiu făcut în 2016 de Școala de Sănătate Publică de la Harvard arată că femeile care au consumat alimente bogate în fibre în adolescenţă și în tinerețe au prezentat un risc mai scăzut de cancer la sân decât cele care nu le-au inclus în alimentație la momentul potrivit. 

3.Peşte şi fructe de mare

Peștele și fructele de mare sunt recomandate în orice dietă sănătoasă, fie că vrei să slăbești, să îți îmbunătățești sistemul imunitar sau să te aperi de anumite boli. Cercetătorii au arătat că un consum regulat de acizi grași Omega-3 este corelat cu un risc mai scăzut de cancer.  

Studiul realizat pe un grup de femei aflate la postmenopauză a demonstrat că cele care au introdus în alimentație peşte și/sau fructe de mare au manifestat un risc cu 26% mai scăzut de a dezvolta cancer la sân.

Citește în continuare „Redu riscul de cancer mâncând”

Lifestyle

Grădina de Lavandă

Mereu mi-a plăcut parfumul inconfundabil de lavandă, iar anul trecut, pentru prima dată, am reușit să ajung într-o mică cultură plină de aceste frumoase plante. Nu vă pot descrie în cuvinte bucuria ce m-a cuprins de îndată ce am ajuns în această mică împărăție mov, însă am o fotografie care mi-a suprins 40% din bucurie. Iat-o:

Ei bine, anul acesta mă întrebam: „Oare voi reuși să ajung într-un astfel de loc parfumat, fiind situația care e în țară și peste tot în lume?”. Nu am răspunsul complet, dar cel puțin pot spune că sunt împăcată sufletește, fiindcă a venit lavanda la mine acasă, sau mai bine zis Grădina de Lavandă.

De cum am deschis coletul de la Grădina de Lavandă, casa mea a fost toată frumos parfumată cu perfectul miros de lavandă. Cu piesa La vie en rose pe fundal (interpretată de Edith Piaf), m-am bucurat ca un copil de produsele aflate în colet.

În cutia atent aleasă, am găsit:

Ceai de lavandă

Este un ceai extrem de aromat, care are numeroase beneficii. Insomnia, calmarea depresiei, anxietății și stării de nervozitate sunt doar câteva dintre beneficii. Eu prefer să îl consum seara, înainte de culcare, pentru a avea parte de un somn liniștit, lipsit de griji.

Apa de lavandă

Este un elixir al sănătății, care se poate utiliza pe piele, păr și chiar pe picioare (sau în încălțăminte). Apa de lavandă este bogată în vitamine și minerale, și are grijă să-ți ofere o stare de bine. Eu aplic apa de lavandă pe scalp pentru un plus de hidratare.

Uleiuri esențiale de lavandă

Uleiurile de lavandă sunt cunoscute pentru numeroasele beneficii pe care le au asupra sănătății. Acestea reușesc să-ți relaxezee și echilibreze corpul, sufletul și mintea.

Miere infuzată cu lavandă

Tind să cred că m-am îndrăgostit de acest sortiment de miere. Este absolut delicioasă și are mirosul delicat al acestor plante mov.  O recomand cu tot dragul! Cu siguranță o să îndrăgiți și voi gustul bun al acestui produs! Citește în continuare „Grădina de Lavandă”

Food

De ce fulgii de ovăz te ajută să slăbești mai mult decât exercițiile la sală?

Când vrem (sau trebuie) să dăm jos kilogramele în plus, imediat auzim placa: „Schimbă-ți stilul de viață: mănâncă sănătos și fă mișcare!”. Ușor de zis, greu de făcut. De la vârsta adolescenței până la maturitate mai toți am trecut prin această fază, nu-i așa?

Surpriza este, însă, că ceea ce punem în farfurie contează mult mai mult decât sportul. Pierderea în greutate înseamnă dietă într-o proporție de 75%, doar diferența de 25% datorându-se activităților fizice. Da, așa de mult contează ce mâncăm (sau nu)!


Studiile arată că persoanele care au urmat o dietă fără exercițiu fizic timp de 15 săptămâni au slăbit aproximativ 10 kilograme, în timp ce persoanele care au mers la sală timp de 21 săptămâni și nu au urmat un regim alimentar abia a slăbit 3 kilograme.

Mai puține calorii – rețeta spre corpul dorit

Cel mai important, așadar, este ca dietă ta să aibă un deficit caloric. Reducerea cu 500 sau 1000 calorii pe zi te va ajuta să obții corpul dorit. E de prisos să spunem că în alimentația zilnică nu au ce căuta prăjiturile, biscuiții, pâinea albă, mâncărurile prăjite sau sosurile grase.

Citește în continuare „De ce fulgii de ovăz te ajută să slăbești mai mult decât exercițiile la sală?”