Lifestyle

Agendă de nuntă online – Weddplanner

De mică visam la momentul în care voi fi mireasă. Primul pas a avut loc în 30 iulie 2017, fiindcă am știut din prima zi că el este alesul. Al doilea pas important a fost în 30 iulie 2019, când am fost cerută de soție. Anul acesta urmează cununia, iar în anul 2021, într-o frumoasă zi de vară, va avea loc și nunta.

După ce am fost cerută de soție, am început să scriu pe un carnețel câteva lucruri importante care trebuie rezolvate cât mai repede, precum rezervarea unei locații pentru nuntă, găsirea fotografului și videografului potrivit și altele. Însă la un moment dat m-am blocat și am simțit nevoia unui ajutor, pentru că nu știam cum să prioritez lucrurile.

Și așa am descoperit agenda de nuntă online – Weddplanner, care are rolul de a mă îndruma cu toți pașii pe care trebuie să îi fac, astfel încât nunta să fie exact așa cum o visez.

 

Pe Weddplanner găsești idei, sfaturi de organizare, informații și multe altele, precum: wedding board, listă furnizori, step by step checklist (pentru a fi la zi cu toate pregătirile), configurator mese 2D, taskuri, listă de invitați, dar și un tool special care te ajută să ai grijă de cheltuielile cu nunta.

Wedding board

Pentru a completa wedding board-ul, trebuie să răspunzi la câteva întrebări. Astfel, ai pus la punct un plan, în care ai bifat deja câteva lucruri esențiale pentru ziua cea mare. Poți să alegi tema nunții, tipul de rochie pentru care optezi și chiar modelul de coafură pe care-l dorești în ziua nunții.

Listă furnizori

Lista de furnizori are un rol important, pentru că aici poți să salvezi datele de contact ale acestora. Astfel, în cazul în care vrei să discuți cu unul dintre furnizori, nu mai ești nevoită să cauți numărul de telefon în „dosarul de contracte”, ci doar să intri pe www.wedd-planner.com. De asemenea, ai un checklist de furnizori, unde poți să bifezi ceea ce ai punctat deja.

Step by Step Checklist

Step by Step Checklist-ul este împărțit în mai multe faze. La început există câteva sarcini care trebuie îndeplinite imediat după logodnă. După care, ai împărțite diferite sarcini pe mai multe perioade de timp (cu 12 luni înainte de nuntă, cu 8-10 luni înainte de nuntă, cu 6-8 luni înainte de nuntă etc.). În funcție de sarcinile îndeplinite, ai și un procent care-ți arată progresul nunții.

Citește în continuare „Agendă de nuntă online – Weddplanner”